Adolescența este definită de conceptul de , termen introdus de Erik Erikson . Este perioada în care individul încearcă să răspundă la întrebarea „Cine sunt eu?”.

Se manifestă prin fenomenul „publicului imaginar” (senzația că toți îi urmăresc) și „fabulă personală” (convingerea că experiențele lor sunt unice și că sunt invulnerabili).

Persoanele care privesc înapoi cu satisfacție ating integritatea. Cei care văd doar oportunități pierdute pot experimenta regrete profunde și disperare în fața sfârșitului vieții.

Adulții simt nevoia de a lăsa ceva în urmă (prin creșterea copiilor, mentorat sau realizări profesionale). Stagnarea apare atunci când individul simte că nu a contribuit cu nimic valoros la societate.

Spre deosebire de adolescent, adultul realizează că problemele nu au întotdeauna un singur răspuns corect; gândirea devine mai pragmatică, integrând emoția cu logica. 3. Vârsta Adultă Mijlocie (40 – 65 ani) Este adesea numită perioada „generativității”.

Ultimul stadiu se concentrează pe reflecția asupra propriei vieți.

Grupul de prieteni devine principala sursă de validare, adesea intrând în conflict cu autoritatea parentală pe măsură ce adolescentul își caută autonomia. 2. Adultul Tânăr și Emergent (20 – 40 ani)

Provocarea principală este capacitatea de a forma relații profunde și de durată. Eșecul în acest stadiu poate duce la sentimente de singurătate și izolare socială.